Mihai Dedu e genul de om pe care îl vezi zilnic la TV și ai impresia că îl „cunoști”. Dar, departe de luminile platoului, există o poveste care se ține încăpățânat departe de clișeele cuplurilor perfecte: o relație lungă, reală, cu momente bune, cu momente care scot scântei și cu un echilibru greu de falsificat.
De 37 de ani împreună și 31 de ani de căsnicie, el și Adriana au trecut prin destule încât să nu mai creadă în rețete universale. Iar tocmai asta face „vestea” să prindă: nu e o declarație lustruită pentru public, ci o felie din viața lor, spusă cu umor și cu sinceritate.
În jurul lui Mihai Dedu, lumea presupune automat: program încărcat, presiune, expunere. În jurul Adrianei, presupune altceva: discreție. Și chiar aici se aprinde curiozitatea—pentru că cei doi lucrează în același mediu, la Pro TV, dar aleg să trăiască „pe camere” foarte diferit.
Viață în același univers, reguli diferite
Mihai Dedu e „fața” pe care publicul o recunoaște, în timp ce Adriana preferă culisele. Diferența asta, care în multe cupluri se transformă în competiție sau în frustrări, la ei pare să fi devenit un fel de pact tăcut: fiecare își știe locul, fără să-i ia aerul celuilalt.
În povestea lui Mihai Dedu revine constant un cuvânt: sprijin. Nu spus solemn, ci strecurat printre glume și observații de zi cu zi. El vorbește deschis despre faptul că înțelegerea Adrianei a contat enorm—mai ales când ritmul muncii și atenția publică îți intră în casă fără să bată la ușă.
Și, cumva, tocmai pentru că Adriana nu caută reflectoarele, tensiunea e și mai interesantă: ce anume ține în picioare un cuplu atât de expus, într-o industrie în care orgoliile se ciocnesc ușor? Ce detaliu, spus rar și direct, arată cum au reușit să rămână „noi”, nu doar „doi oameni care locuiesc împreună”?
Mihai Dedu nu se ferește să o laude pe soția lui cu un amestec de tandrețe și autoironie. La un moment dat, își împinge gluma până la capăt, recunoscând că, pentru el, una dintre cele mai mari calități ale ei a fost chiar alegerea de a-l lua de bărbat—și că n-ar fi fost ușor să scape „o asemenea vrabie din mână”.
„Ea e o femeie extrem de tolerantă și înțelegătoare. Sigur, are și momentele ei de supărare, lucru normal cu cineva ca mine.”
Acasă, detaliile mici care schimbă tot
Dincolo de declarațiile care „sună bine”, Mihai Dedu aduce în discuție o zonă unde se vede, de fapt, dinamica unui cuplu: treburile casei. Nu ca pe un capitol eroic, ci ca pe o obișnuință care s-a sedimentat. Spune că acum face de toate, fie că e rugat, fie că nu—și vorbește inclusiv despre gesturi concrete, cum ar fi pachetul pentru serviciu, pregătit cu grijă în funcție de ce își dorește Adriana.
Apoi vine surpriza practică: pandemia i-ar fi schimbat rutina și l-a împins spre bucătărie. Nu doar să „încerce”, ci să capete încredere. El povestește că a început să gătească și că a ajuns inclusiv la prăjituri, cu satisfacția clară că nimeni „nu a avut de suferit” și cu bucuria că Adriana e cea mai încântată.
Mihai Dedu vorbește cu mândrie despre ciorbe cu ingrediente neașteptate, dar și despre murături și varză puse chiar de el—genul de detalii care, într-o familie, spun mai mult decât orice declarație generală.
În același ton, fără să pozeze în părintele perfect, aduce în prim-plan și relația cu fiul lor, Matei, student la ASE, la Management în limba engleză. Își recunoaște tendința de a fi cicălitor, dar o leagă de dorința de a-l vedea reușind, într-o perioadă în care „totul e mai complicat” și atenția la anturaj și la ce spui poate conta enorm.
„Ne consumăm de griji când nu știm unde e. Are și el obiceiurile lui de tânăr… Oricum, uită să dea telefon sau să țină telefonul deschis.”
În casă, umorul rămâne o armă de reglaj fin. Cea mai frecventă cerere a lui Matei ar fi „dă-mi mașina”, iar „pune-i benzină” ar veni la pachet. Iar când simte că lucrurile sar calul, Mihai Dedu spune că are o replică scurtă, pe care fiul o înțelege imediat: „autobuzul, tată!”.
Toate acestea duc spre detaliul pe care Mihai Dedu îl rostește fără să-l îndulcească, dar cu un zâmbet: într-o relație ca a lor, cheia nu a fost liniștea continuă, ci acceptarea faptului că tensiunea există și că poate fi gestionată fără gelozie, cu încredere și cu împăcări care repară mai mult decât strică:
„Să crezi că într-o căsnicie nu sunt certuri e o nebunie. Noi, dacă nu ne-am fi certat, probabil nu am fi rezistat. Nu există niciun secret magic, doar încrederea și lipsa geloziei contează. Și ce bine e să te împaci după o ceartă!”