Reacție Fără Precedent! Ce A Scris Bendeac Despre Bolojan

În acest context tensionat, reacțiile din spațiul public nu au întârziat să apară. Printre acestea se numără și intervenția actorului Mihai Bendeac, care a publicat un mesaj amplu pe rețelele sociale.

Mesajul lui Bendeac, între ironie și critică

Postarea lui Mihai Bendeac începe într-un ton extrem, cu afirmația: „BOLOJAN. CEA MAI MARE JIGODIE DIN ISTORIA ROMÂNIEI”, însă discursul continuă într-o notă ironică, care conturează, de fapt, o perspectivă diferită asupra activității premierului.

Actorul își susține punctul de vedere printr-o descriere personală: „Am făcut 18 ani de școală. (Școală genarală, liceu, universitate, master). Îmi pregătesc doctoratul. Am în casă vreo 2000 de cărți și cumpăr compulsiv. Mă pasionează istoria, geografia, fizica, orice face parte din natura umană. În plus, am pretenția că mă pricep la oameni fiindcă sunt regizor/scenarist/actor de peste 20 de ani. Studiez omul cu tot ce inseamnă asta”.

În același registru ironic, acesta continuă: „Dar niciodată nu mi-aș fi putut închipui, imaginația mea nu ar fi putut crea un personaj negativ, o jigodie de tipul Bolojan. Voi realizați ce a făcut ăsta?! Deci a plănuit o viață întreagă nemernicia…”.

Parcursul lui Ilie Bolojan, prezentat într-o cheie sarcastică

În continuarea mesajului, Mihai Bendeac face referire la evoluția profesională a lui Ilie Bolojan, prezentată într-o manieră ironică.

„A inceput viața de funcționar ca și consilier într-un mini-orășel (Aleșd). Apoi a urcat până în funcția de primar al municipiului Oradea. Și aici intervine lovitura de geniu”.

Actorul subliniază schimbările realizate în administrația locală: „Merg încontinuu prin țară de ani și ani de zile. Văd toate orașele mari de câte două ori pe an cel puțin. Omul (știind ce are in minte și în plan ca și finalitate) a transformat Oradea 180 de grade. A făcut să arate superb, a adus investiții. Dar știa, jegosul, unde voia să ajungă… Apoi a devenit șef al consiliului județean Bihor”.

Tonul rămâne ironic și în descrierea ascensiunii politice: „Bang!!! La fel! Își ține treaba, le câștigă încrederea oamenilor de acolo. Apoi, după ani și ani… ajunge unde voia!!! În funcția de premier. Ani și ani și ani și ani de minciună pentru momentul visat”.

Declarațiile finale și reacțiile generate

Mesajul lui Mihai Bendeac se încheie într-un ton radical, cu o poziționare politică explicită: „Jur în fața lui Dumnezeu că eu, pe numele de botez Mihai Valentin Octavian, cred că țara noastră are o singură șansă: o președinție Călin Georgescu și o conducere AUR – POT – SOS cu sprijinul PSD. Măcar 3-4 ani. Așa să ne ajute Dumnezeu! Susțin campania online: “Ajunge! Până aici!” Bolojan, pleacă jegule acasă!!!! PS – Și e și hoț patentat!! A furat un TIR, acum multă vreme! Știu sigur de la televizor!”.

Postarea a generat rapid reacții în mediul online, fiind distribuită și comentată intens. Tonul mesajului și stilul ironic au fost interpretate diferit de utilizatori, alimentând dezbaterea publică într-un moment deja tensionat pe scena politică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *