Cine este,,tăticul livrator” care a înduioșat o țară întreagă

E o fotografie care spune o poveste despre sacrificiu, iubire și curaj. Dar în spatele acelui cadru viral se află un om adevărat, cu o poveste de viață care răscolește.

Cine este livratorul care a fost surprins cu copilul pe bicicletă

Se numește Aurel, iar în ziua aceea, când a fost surprins pe stradă, nu a făcut nimic ieșit din comun pentru el: își trăia normalul. Soția era la muncă, nu avea cu cine să-și lase copilul, dar comenzile nu puteau aștepta.

Așa că a găsit singura soluție posibilă, să-l ia cu el. O decizie care poate părea discutabilă pentru unii, dar care reflectă cruda realitate a multor părinți: viața nu-ți dă mereu opțiuni, ci doar obligații.

„Mă străduiesc să le fie bine. Am ales să merg cu copilul, fiind mama în acea zi la muncă, și copilul nu avem cu cine să-l lăsam. Poate am greșit sau unora li se pare suspect, dar în unele cazuri nu ai de ales.

Te confrunți cu viața.”, a spus Aurel, într-un video realizat de Gemenii Graur, pe Facebook.

Acesta a fost abandonat de mamă 

Aurel nu a avut parte de o copilărie ușoară. Abandonat de mamă, părăsit de tată, și-a croit singur drumul, pas cu pas. Azi, trăiește cu mândrie rolul de tată, partener și sprijin de nădejde pentru familia lui. Micile sale bucurii nu se măsoară în bani, ci în zâmbete și clipe petrecute împreună.

„Mama mea biologică m-a abandonat de la vârsta de 14 ani, tatălui biologic îi place foarte mult băutura și a ales să ne abandoneze.

Sunt fericit alături de familia mea, îndeplinit 100% și-mi place viața pe care o am, viața de om familist. ”, a mai povestit acesta.

După ce imaginile cu el au devenit virale, Aurel s-a trezit prins între reacții calde și critici neașteptate. În loc de încurajări, a primit mesaje acuzatoare și amenințări cu pierderea locului de muncă. De la un simplu gest de responsabilitate, viața lui a fost pe cale să se transforme într-un coșmar.

„Am primit mesaj de la fostul partener de la muncă, ca și cum aș fi folosit copilul în acea imagine, dar jur că nu mi-am dat seama. Eu am vrut să-mi văd de ale mele și să fac treabă. Șeful de la companie mi-a zis: „Aurel, să știi că nu știu dacă mai poți face vreodată livrări”. Ca și cum am primit o lovitură în cap.” , a spus Aurel.

Tot ce își dorește este un viitor stabil alături de familia sa. O casă, un colț al lor, unde fiul să nu trăiască lipsurile pe care el le-a simțit atât de dureros în copilărie.

„Tăticul livrator” nu e un caz special. E simbolul unei realități trăite de mulți părinți tineri care încearcă, în fiecare zi, să găsească echilibrul între muncă, familie și demnitate. E imaginea unui tată care pedalează, cu toate greutățile în spate și cu inima plină de dragoste.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *