Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale! Ce se ascunde în spatele acestei decizii….

„Dar foarte important este și despre repararea imaginii României la nivel internațional. Astăzi, întreaga lume ne privește ca pe o țară defectă. Până mai ieri eram irelevanți pe scena globală. Acum suntem un contraexemplu. Nu putem să fim un partener de încredere dacă suntem suspectați din start de blat. Candidez pentru a declanșa din nou alegeri libere, dar de data asta sub supraveghere internațională reală, cu observatori implicați și cu sprijinul partenerilor strategici. Mă voi asigura personal de asta”, a subliniat el.
Pentru a garanta că viitoarele alegeri vor fi corecte, Anton Pisaroglu a propus organizarea acestora sub supraveghere internațională reală, cu observatori implicați și sprijinul partenerilor strategici ai României. Acesta a declarat că va face tot posibilul pentru a asigura acest proces.

Cine este Anton Pisaroglu
Anton Pisaroglu se prezintă ca fiind un strateg politic internațional cu experiență vastă la nivel global. Potrivit propriilor declarații, el a colaborat cu unii dintre cei mai importanți oameni politici ai lumii și a fost invitat de președintele Franței la Ziua Națională. De asemenea, afirmă că a avut o audiență cu Papa Francisc și a fost solicitat pentru consultanță de către lideri politici din Africa.

„Dar cine sunt eu? Pentru cei ce nu mă știu, numele meu este Anton. Sunt strateg politic internațional. Am reprezentat România la cel mai înalt nivel. Am fost la masa liderilor mondiali, acolo unde actualii noștri conducători se milogesc să intre. Am avut sesiuni de lucru și colaborări cu cei mai influenți actori politici internaționali. Președintele Franței m-a invitat în nume propriu la Ziua Națională, fiind singurul român invitat. Papa Francisc m-a primit în audiență, unde am discutat despre probleme esențiale. Președinți din Africa mă caută pentru parteneriate strategice cu România”, a explicat el.

Deși recunoaște că a lucrat în numeroase campanii politice internaționale și românești, Pisaroglu insistă că nu este susținut de nimeni și că și-a construit cariera singur. Printre politicienii români cu care a colaborat se numără Viorica Dăncilă, George Simion și Nicușor Dan.
„În 2019 am coordonat campania Vioricăi Dăncilă, o femeie care a fost extrem de urât tratată, pe nedrept, fiind mult mai pregătită din toate punctele de vedere decât Iohannis sau Ciolacu. În 2020 am lucrat cu George Simeon pentru a întări AUR în Parlamentul European. George Simion are o energie extraordinară. Total opus, mai târziu, în 2020, am fost alături de echipa lui Nicușor Dan în securizarea victoriei istorice de la Capitală. Ca mai apoi, în 2021, în primele 8 luni ale lui Călin Georgescu în România să-i fiu alături”.

Legătura cu Călin Georgescu
În videoclipul său, Pisaroglu a vorbit și despre relația sa cu Călin Georgescu. El a precizat că l-a ajutat pe acesta să își consolideze baza politică și să pună bazele unor mișcări importante. Deși recunoaște că nu este de acord cu toate părerile politice ale acestuia, Pisaroglu consideră că oamenii pot colabora în ciuda diferențelor de opinie.
„L-am ajutat să pună bazele puternice în mișcări de azi. Nu sunt de acord cu toate părerile politice ale domnului Georgescu, dar este absolut normal ca doi oameni să poată colabora, chiar dacă au păreri diferite. Într-un final, sunt total apolitic, dar un cunoscător. Înțeleg perfect dinamica momentului. Înțeleg ce trebuie făcut. Singura soluție este reluarea scrutinului. Cu poporul român în prim plan, cu partenerii strategici la masă. Cu adevărata libertate de alegeri. Am anticipat ceea ce s-a întâmplat. De câteva zile bune le știam planul, scoaterea brutală din joc al lui Călin Georgescu. Dar nu i-am lăsat să ne prindă nepregătiți”, a precizat el.

Anton Pisaroglu a anunțat că a reușit deja să strângă 100.000 de semnături din cele 200.000 necesare pentru înscrierea oficială în cursa prezidențială. Acesta îndeamnă cetățenii să îl sprijine pentru a ajunge la pragul necesar într-un timp cât mai scurt.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *