Ceartă aprinsă între două femei pe marginea unui gard:
– De ce te-ai culcat cu bărbatul meu, măi nesimțito?! strigă prima, cu mâinile în șolduri.
– Ce să fac, dragă? Am vrut să văd care e mai bun, al meu sau al tău! răspunde cealaltă, nevinovată.
– Ioane, tu ești prietenul meu cel mai bun, nu?
– Așa e, mă Gheorghe, prieteni pe viață!
– Bun, am o întrebare serioasă pentru tine. Te bagi la o bătaie, dacă se pune problema?
– Cum să nu, mă! Pentru tine, oricând, oriunde! Cine trebuie luat la pumni?
Gheorghe, serios:
– N-ai de ce să-ți faci griji, discutăm mai pe larg mâine.
– Bine, mă, doar să mă anunți din timp, să vin pregătit
– Bunico, ai vreun sfat pentru mine?
Bunica, serioasă, îi răspunde:
– Ascultă-mă bine, fata mea! Băieții tineri au gânduri necurate. O să încerce să te sărute, și ție o să-ți placă, dar să nu-l lași. Apoi, o să încerce să-ți pună mâna pe sâni. Și ție o să-ți placă, dar să nu-l lași! După aceea, va vrea să-ți bage mâna între picioare. Și ție o să-ți placă, dar să nu-l lași
Fata, confuză, întreabă:
– Și ce fac dacă insistă?
Bunica continuă, ridicând degetul ca un semn de avertizare:
– Cel mai important, fata mea, să nu-l lași să se suie pe tine, căci asta ne-ar dezonora familia. Ține minte, fata bunicii, onoarea noastră e mai presus de toate!
A doua zi, fata vine acasă zâmbind larg și îi povestește bunicii:
– Bunico, ai avut dreptate în tot ce-ai spus! Băiatul chiar a încercat toate astea. Dar să știi că nu l-am lăsat să ne dezonoreze familia!
Bunica, mulțumită, întreabă:
– Foarte bine, dar cum ai reușit?
Fata, triumfătoare:
– M-am suit eu pe el, bunico, ca să-i dezonorez familia
A doua zi dimineață, la ora 8 fix, Ioan sună la ușă, în trening și cu mănuși de box în mână:
– Gata, mă Gheorghe! Hai să vedem ce treabă avem! Unde e „inamicul”?
– Ioi, mă Ioane, perfect că ai venit! Uite, aici sunt covoarele!
O fată tânără, emoționată, se pregătea pentru prima ei întâlnire. Înainte să plece, o întreabă pe bunica ei, femeie înțeleaptă cu experiență de viață
Tatăl vine acasă de la creșă, ținând copilul de mână. Când mama îl vede, își pune mâinile în cap și strigă:
– Vai, dar ăsta nu-i copilul nostru! Cum de s-a întâmplat așa ceva?
Tatăl se uită mirat la ea, aproape pierdut:
– Ei, acum ce importanță mai mare? Mâine tot la creșă îl duc și o să-l iau pe al nostru, dacă tot e așa o mare problemă.