Peste 400 de persoane vârstnice sau cu handicap din dosarul lui Viorel Pașca au fost relocate din Bihor în centre rezidențiale din 23 de localități. Guvernul s-a asigurat că primăriile vor avea bani pentru aceștia, așa că a scos o sumă importantă din Fondul de rezervă bugetară.
Propunerea a venit din partea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării, fiind aprobată de premierul Ilie Bolojan, joi, 9 iulie 2026. Potrivit documentului, suma de 20.028.000 lei va fi alocată din Fondul de rezervă prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026 ”în vederea finanțării unor centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și cămine pentru persoane vârstnice”.
Pe același subiect
Fondurile vor fi repartizate către 23 de unități administrativ-teritoriale în care au fost relocate cele 409 persoane vulnerabile din județul Bihor. Din această sumă, 13,95 milioane reprezintă finanțarea centrelor pentru persoane adulte cu handicap, iar 6,94 milioane vor merge la centrele de bătrâni.
Cei mai mulți bani vor ajunge în județul Satu Mare – 2,68 milioane lei, județul Cluj – 2,59 milioane lei și județul Sibiu – 2.039 milioane lei, iar cei mai puțini vor fi alocați în Caraș-Severin – 92.000 de lei. Județul Bihor va primi 509.000 lei pentru îngrijirea persoanelor cu handicap din noul dosar intitulat de presă ”azilele groazei”.
Banii care nu se cheltuie se returnează
„Prin măsura adoptată astăzi, venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, astfel încât acestea să fie în siguranță și să beneficieze de asistență de specialitate și de îngrijire corespunzătoare”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Sumele alocate de guvern vor fi transmise către autoritățile locale prin intermediul Ministerului Finanțelor, urmând ca primăriile să fie răspunzătoare în mod direct pentru modul de utilizare a banilor. Dacă fondurile alocate nu sunt utilizate până la data de 31 decembrie 2026, acestea nu rămân în conturile instituțiilor pentru anul viitor, ci se vor restitui la bugetul de stat.
Încă de la începutul lunii iulie, Ministerul Muncii a anunțat că persoanele de la Dumbrava, Bihor au fost deja preluate de direcțiile de asistență din toată țara. La vremea respectivă a apărut și o situație neașteptată, când 58 de persoane cu nevoi speciale au ajuns la Râmnicu Vâlcea, deși autoritățile locale nu așteptau mai multe de 30. Ulterior, situația s-a remediat, prin relocarea unora dintre beneficiari. În schema de ajutor, județul Vâlcea apare cu 1,34 milioane lei.
Haos la preluarea bătrânilor din dosarul Pașca. O persoană a murit
Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii a recunoscut că au fost probleme în preluarea persoanelor vulnerabile și relocarea lor în timp util. El a reproșat faptul că a aflat despre perchezițiile procurorilor abia în dimineața respectivă, când a fost sunat de șefa Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Alexandra Zară.
„După aceste discuții, prima întrebare pe care mi-am adresat-o în acea dimineață a fost: dată fiind amploarea acestei acțiuni, de ce conducerea Ministerului Muncii nu a fost informată în prealabil, astfel încât să putem asigura din timp resursele necesare pentru relocarea eficientă a celor peste 400 de oameni vulnerabili? Este o întrebare la care nici astăzi, la o săptămână distanță, nu am un răspuns”, a afirmat Pîslaru.