Într-o discuție calmă, dar apăsată, Maria Loga a refăcut firul unui parcurs emoțional care a pornit din entuziasm și a ajuns, în timp, la dezamăgire.
Mărturiile ei, spuse rar și apăsat, conturează tensiuni născute după gesturi de sprijin oferite unui tânăr artist aflat la început.
De la sprijin la tăcere
Interpreta a povestit în podcastul lui Alexandru Pătrașcu că a „plătit scump” alegerea de a susține un debutant: relațiile cu nume grele ale scenei populare s-au încordat, iar unele tăceri apasă și azi. Au existat colegi din generația de aur care nu i-au mai vorbit o perioadă, un efect direct, spune ea, al deciziei de a-și asuma public un parteneriat artistic timpuriu.
„Doi mari artiști din generația de aur n-au mai vorbit cu mine doi ani pe motivul ăsta.”
În aceeași conversație, Maria Loga a subliniat că succesul de acum al lui Valentin Sanfira nu poate fi desprins de proiectul comun care l-a adus prima dată în fața publicului. În viziunea ei, sprijinul oferit atunci nu a fost recunoscut la adevărata valoare, iar recunoștința ar fi lipsit.
„… și tăcerea e un răspuns!”
De aici, senzația de nedreptate s-a instalat treptat. Tonul rămâne rezervat, dar mesajul e limpede: așteptarea unui gest simplu, măcar simbolic, a fost întâmpinată cu tăcere, iar ecoul ei s-a prelungit mult după stingerea reflectoarelor.
Cum a început colaborarea
Povestea coboară până pe Valea Oltului, unde artista spune că a compus linia melodică și textul piesei „Mama mi-ai scris o scrisoare”. Valentin Sanfira, aflat atunci în jurul vârstei de 18 ani, a ascultat melodia în mașină și a venit cu ideea unui duet mamă–fiu, propunere pe care Maria Loga a acceptat-o.
În 2009, în ciuda avertismentelor unor colegi, l-a urcat pe scenă, oferindu-i expunerea de care are nevoie orice debutant. A mizat pe criteriul simplu al talentului – „să fie văzut și susținut” – și pe credința că un început curajos poate deschide drumuri mai lungi decât par ele la prima vedere.
Ulterior, spune interpreta, lipsa de recunoaștere a transformat energia începutului într-o dezamăgire dureroasă. Acel „mulțumesc” care nu a venit – fie el rostit sau insinuat printr-un gest – a lăsat urme nevăzute, dar persistente, în culisele unei colaborări care pe scenă părea fără umbre.
„Niciodată! Niciodată! Când ești dezamăgit de anumite treburi, nu mai… ți-am spus, când te arzi cu ciorbă, sufli și în iaurt!”
După această experiență, Maria Loga afirmă că nu își mai propune să repete drumul cu alți tineri debutanți. Nu pentru că ar nega nevoia de susținere, ci pentru că, spune ea, nu mai are puterea de a o lua de la capăt după ce ajutorul oferit s-a întors, în percepția ei, prin tăcere.
Declarațiile ei readuc în prim-plan fragilitatea parteneriatelor artistice, mai ales când pornesc din încredere și entuziasm și ajung să fie puse la încercare de orgolii, tăceri și așteptări neînțelese.
Conversația din podcast i-a oferit Mariei Loga cadrul pentru a-și explica, pas cu pas, argumentele și etapele care au marcat povestea cu Valentin Sanfira: de la ideea duetului și decizia de a-l prezenta publicului, până la distanțarea care a urmat și răspunsurile lăsate în suspensie după stingerea luminilor.