Premierul Ilie Bolojan intenționează să înceapă valul de concedieri în aparatul guvernamental. Potrivit Antena 3 CNN, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a transmis solicitări pentru întocmirea unor liste de disponibilizări, care vizează angajați din opt instituții aflate în subordinea cancelariei.
Concedieri în Guvernul Ilie Bolojan. Care sunt instituțiile vizate
Mai exact, Mihai Jurca a avut discuții directe cu conducerea acestor instituții, cerându-le să trimită propuneri privind restructurarea de personal. Termenul impus este unul scurt: maximum două zile.
„Reducerea trebuie să fie una consistentă. Dacă cerem populației să suporte măsuri dure, trebuie să dăm același exemplu. Propunerile trebuie formulate în cel mult 1-2 zile.
Există instituții deja subdimensionate, unde concedierile masive nu sunt posibile, dar sunt și structuri în care astfel de măsuri pot fi aplicate”, a declarat Mihai Jurca, conform sursei citate. Aceste structuri sunt finanțate de la bugetul de stat, prin Secretariatul General al Guvernului.
Instituțiile vizate sunt:
- Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
- Agenția Națională pentru Romi
- Agenția Națională Anti-Doping
- Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră
- Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
- Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“
- Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
- Oficiul pentru Licență Industrială
Sindicatele acuză presiuni: „Este ilegal”
Pe de altă parte, Noni Iordache, liderul sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, afirmă că mai mulți membri i-au semnalat existența unor presiuni privind întocmirea acestor liste. Într-o declarație oferită pentru Digi 24, acesta l-a acuzat pe Mihai Jurca că încalcă legea prin modul în care gestionează procesul.
„Am fost contactat de mai mulți membri din sindicat, care mi-au spus că se exercită presiuni din partea șefului cancelariei prim-ministrului, pentru ca șefii structurilor din subordine să întocmească liste cu posturile ce urmează să fie eliminate.
Practic, li se cere să indice un număr de angajați care să fie concediați. Din punct de vedere legal, șeful cancelariei are competența de a propune reorganizări, însă este ilegal să forțeze conducătorii de structuri să-i furnizeze astfel de liste”, a transmis Noni Iordache, potrivit aceleiași surse.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.