Premierul Marcel Ciolacu, ANUNȚ INCREDIBIL după primele rezultate ale alegerilor din turul

Primele rezultate oficiale ale exit poll-urilor au apărut, iar informațiile au fost șocante pentru anumiți politicieni. Liderul AUR, George Simion, se află pe primul loc, cu peste 30 de procente. Pentru cel de-al doilea loc în turul doi al alegerilor prezidențiale se bat Nicușor Dan și Crin Antonescu, care în prezent sunt la egalitate, până la apariția unor alte cifre oficiale.

Va demisiona Marcel Ciolacu din funcția de premier? Ce răspuns a dat oficialul

Totuși, într-un alt sondaj, CURS, George Simion este tot pe primul loc, însă pe cel de-al doilea se află Crin Antonescu, obținând 23 de procente, urmat de Nicușor Dan, cu 21 de procente. Premierul României, Marcel Ciolacu și unul dintre liderii coaliției de guvernare este convins că politicianul pe care îl susține pentru președinția României, Crin Antonescu, va intra cu siguranță în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Întrebat dacă va demisiona din funcția de premier al României, în cazul în care Crin Antonescu nu va intra în turul doi, liderul PSD nici nu a vrut să audă. „Veţi vedea că domnul Antonescu va fi în finală. Dar de ce să demisionez? Eu nu am candidat la prezidenţiale, eu nu am candidat. Domnul Ponta a fost un neserios. A fragmentat votul, dacă nu ar fi fost fragmentat votul domnul Antonescu ar fi fost pe primul loc”, a declarat Marcel Ciolacu.

Crin Antonescu, umăr la umăr cu Nicușor Dan. Ce au declarat cei doi după rezultatele exit poll

Rezultatele preliminare i-au plasat aproape la egalitate pe Crin Antonescu și Nicușor Dan, iar reacțiile celor doi candidați nu au întârziat să apară. Crin Antonescu, candidatul susținut de alianța PSD-PNL-UDMR, a obținut 22,9% din voturile exprimate de români la alegerile prezidențiale din 2025, potrivit primelor date furnizate la închiderea urnelor.

Imediat după publicarea primelor cifre, Antonescu a dat o declarație de presă în care le-a mulțumit tuturor celor care au mers la vot și care i-au acordat încredere, însă a fost rezervat în privința rezultatelor. A ținut să menționeze că victoria nu poate fi declarată pe baza exit-poll-urilor și a făcut apel la vigilență din partea tuturor celor implicați în procesul electoral. A cerut ca fiecare vot să fie numărat cu atenție și a reamintit că democrația înseamnă transparență și respect pentru voința alegătorilor.

„Așteptăm numărătoarea finală. Până atunci, să rămânem calmi, echilibrați și să protejăm procesul democratic. Este vital ca fiecare vot să conteze, indiferent de cine va fi declarat câștigător în cele din urmă”, a adăugat fostul lider PNL.

Reacția lui Nicușor Dan

În paralel, Nicușor Dan, candidat independent și fost primar al Capitalei, a reacționat și el în urma rezultatelor anunțate la ora 20:00. Cu 23%, potrivit exit poll-ului realizat de Avangarde, el se află umăr la umăr cu Antonescu în drumul spre Cotroceni.

La fel ca și contracandidatul său, fostul primar a fost prudent în fața cifrelor. A subliniat că exit poll-urile nu includ voturile din Diaspora și că orice entuziasm trebuie temperat până la finalizarea numărătorii oficiale. Le-a cerut tuturor membrilor comisiilor din secțiile de vot să fie corecți și atenți în legătură cu procesul de numărare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *