Un sondaj sociopol privind alegerile prezidențiale, realizat între 17 și 18 martie 2025, dezvăluie rezultate cu adevărat surprinzătoare! Sociologul Mirel Palada explică, în exclusivitate pentru FANATIK, procentele prezentate publicului.
Un aspect interesant din datele furnizate de Mirel Palada este absența șefei POT, Anamaria Gavrilă. FANATIK a aflat de la Palada dacă aceasta nu a fost inclusă în sondaj din cauza absenței unei decizii a CCR care să-i permită să candideze sau din alte motive. Sociologul ne-a explicat că nu a măsurat-o pentru că este convins că aceasta se va retrage în favoarea lui George Simion.
„Nu am măsurat-o pe doamna Gavrilă, nu pentru că încă nu s-a dat decizia CCR, ci pentru că e foarte plauzibil ca dânsa să nu candideze. Și-a depus candidatura aceea doar ca un gest de siguranță pentru George Simion și că scenariul cel mai plauzibil este cu George Simion candidat al suveraniștilor. Am informații convergente că va anunța public că se va retrage”, a declarat Mirel Palada, în exclusivitate pentru FANATIK.
Cum stau, însă, politicienii în prezent, cu mai puțin de două luni înainte de primul tur al alegerilor? Conform Sociopol, pe primele două locuri se află George Simion, cu 32%, și Victor Ponta, cu 23%.
Locul trei este ocupat de Nicușor Dan (17%), urmat de Crin Antonescu (15%) și Elena Lasconi (12%). Directorul Sociopol a explicat aceste rezultate surprinzătoare, precizând că situația poate suferi schimbări semnificative în următoarele săptămâni, așa cum am văzut cu toții odată cu intrarea în cursă a lui Călin Georgescu.
Scorurile lui Elena Lasconi și Nicușor Dan sunt și ele interesante, aceștia adunând împreună 29%. Mirel Palada a subliniat că acest procent nu reflectă votul pe care USR l-ar obține de unul singur și că electoratele celor doi au particularități distincte. Nicușor Dan nu câștigă doar voturi de la useriștii nemulțumiți de Elena Lasconi sau de la nehotărâți, ci și de la votanții liberali care nu îl susțin pe Crin Antonescu.
„Sunt și votanți PNL și din alte partide care ar vota mai degrabă cu Nicușor Dan, de aceea e Crin Antonescu atât de jos și domnul Dan e peste el, cu 17%. Apoi, legat de poziționarea lui Victor Ponta, electoratul PSD o să voteze în mare măsură cu el. Depinde, însă, care va fi ponderea între electoratul suveranist care votează cu Simion și cel care votează cu Victor Ponta. În momentul de față, așadar, domnul Antonescu nu prea are șanse să intre în turul doi. Dar mai e mult până departe. Nu știm cum vor evolua lucrurile”, a mai explicat, pentru FANATIK, Mirel Palada.
„După ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu Călin Georgescu, poate să pice și meteoritul, putem să dispărem ca dinozaurii. Se poate întâmpla orice. Nu mai există capacitate de predicție în momentul de față în societatea românească”, a adăugat Mirel Palada.
În continuare, sociologul ne-a zis de ce crede că Elena Lasconi nu s-a retras în favoarea lui Nicușor Dan. În opinia sa, șefa USR speră că va repeta performanța pe care a avut-o anul trecut, când ar fi intrat în turul al doilea împreună cu Călin Georgescu.
De ce nu a făcut Elena Lasconi un pas în spate, în favoarea lui Nicușor Dan: „A luat 19%, depășindu-l pe Marcel Ciolacu”
„Doamna Lasconi nu se retrage cam din același motiv pentru care Nicușor nu se retrage în favoarea lui Lasconi. Fiecare consideră că este candidatul cel mai îndrituit, pentru că doamna Lasconi a luat 19% depășindu-l pe Marcel Ciolacu, ceea ce, deocamdată, Nicușor Dan nu a putut converti în vot politic la nivel național procentele de la primărie. Doamna Lasconi a reușit, fiind mult peste partid.
Este o asemănare de electorat în zona orașelor mari, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, ce-o mai fi, dar electoratul nu se aseamănă ideologic. Ăsta e motivul pentru care la nivel național Nicușor are 17% și nu 40% cât are în București. În România profundă este respins”, ne-a mai spus Palada, în urma celui mai recent sondaj Sociopol despre alegerile prezidențiale.
Recent, un alt sondaj a fost dat publicității, cel realizat de AtlasIntel, care oferă date complet diferite față de cele furnizate de Sociopol. În acel sondaj, George Simion conduce cu 30,4%, urmat de Nicușor Dan cu 26%, Crin Antonescu cu 17,9%, Ponta 9%, iar Lasconi doar 3,9%.