Lumea fotbalului din Serbia este în doliu după ce Mladen Zizovic, antrenorul echipei FK Radnicki 1923, a murit
luni seara, la doar 44 de ani. Tehnicianul a decedat în ambulanță, în drum spre spital, după ce i s-a făcut rău pe
marginea terenului în timpul meciului cu Mladost.
Momentul dramatic s-a petrecut în minutul 21 al partidei, când Zizovic s-a prăbușit pe pista de atletism. Echipele medicale au intervenit de urgență și i-au aplicat manevre de resuscitare timp de aproximativ trei minute, înainte de a-l transporta la o unitate medicală.
Partida a fost oprită definitiv de arbitru în minutul 41, după ce vestea tragică a ajuns la stadion. La aflarea
informației, jucătorii și membrii staff-ului ambelor echipe au fost șocați, mulți dintre ei prăbușindu-se în lacrimi
pe gazon.
Originar din Bosnia și Herțegovina, Mladen Zizovic a fost fotbalist profesionist între 2005 și 2016, activând la cluburi din țara sa și din Albania. Și-a început cariera de antrenor în 2017, pregătind formații precum Radnik Bijeljina, Zrinjski Mostar, Sloboda Tuzla, Al-Kholood, FC Shkupi și Borac Banja Luka. El fusese numit la conducerea lui Radnicki 1923 pe 23 octombrie, cu doar câteva zile înaintea decesului.
Antrenorul echipei adverse, Nenad Lalatovic de la Mladost, a descris momentele șocante: „Fotbalul nu a fost în primplan, viața umană este cea mai importantă. Am auzit doar cum a căzut ceva, un zgomot, am alergat. S-a luptat pentru viața lui, scotea niște sunete ciudate, avusese probleme cu inima mai demult, din câte am auzit. Un șoc mare, o tragedie pentru familie, nu am mai fost niciodată într-o astfel de situație… mint, am fost, când a murit Vladimir Dimitrijevic! Am fost șocat și acum mi s-a făcut pielea de găină. Am auzit căzătura, s-a prăbușit. Din păcate, nu a reușit, o situație oribilă…
Transmit condoleanțe familiei! – Nenad Lalatovic, antrenorul de la Mladost, conform sportal.blic.rs